Mămica spadasină Simona Gherman a revenit cu poftă de medalii: „Când o să fiu la concursuri, o să lupt pentru pitica mea”

Redactor:
Bitescu Wili
Redactor:
Marius Hutu
Mămica spadasină Simona Gherman a revenit cu poftă de medalii:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • În timpul pauzei de doi ani, spadasina a devenit mămică, iar „pitica” a intrat deja în sala de scrimă.
  • Simona Gherman (29 ani) a povestit pentru ProSport cum a ajuns pe planșa de la scrimă, deși a vrut să se înscrie la gimnastică

Spadasina Simona Gherman, dublă campioană mondială la scrimă, este gata de revenirea în competiție, după aproape doi ani de pauză și la 5 luni de la apariția în viața sa a „piticei” Ioana Teodora. Primul pe listă este Campionatul Național de scrimă, din 9-11 mai, competiție care se va desfășura la sala Floreasca. Iar prima deplasare este la Rio, pentru o etapă de Cupă Mondială pe echipe, loc în care își dorește să revină pentru Jocurile Olimpice din 2016.

„Abia așteptam să țin în mână spada și să încep să mă duelez”

Ultima competiție, Jocurile Olimpice de la Londra, i-a lăsat un gust amar după ce a ratat medalia olimpică și la individual, și la echipe. La doi ani de la episodul Londra 2012, Simona Gherman își face planificata întoarcere în scrimă. „Am lipsit cam mult!”, glumește dubla campioană mondială în proba rezervată echipelor. „Mi-era dor. Am intrat în pâine zdravăn și mă bucur că am revenit așa cum am vrut. Mămică și cu ceva timp înainte de Rio”, își continuă ideea Simona. La întoarcerea în sala de antrenament a găsit colege noi, venite alături de Ana Maria Brânză, dar și un nou antrenor, pe Octavian Zidaru. „Aștept să vedem cum ne vom descurca în echipă. Ana s-a obișnuit cu ele, eu încă nu, pentru că acum o să intru”.

Revenirea sa, așteptată de colege și antrenor. Campionatul Național va fi primul test

„Fetele m-au primit foarte bine, mă așteptau. Sper să fie și ok… să nu le dezamăgesc”, a descris atmosfera bună din echipă Simona Gherman, care a glumit de mai multe ori de-a lungul antrenamentului cu coechipierele sale.

„Revenirea Simonei aduce un plus de calitate”, a punctat antrenorul lotului național, Octavian Zidaru. „Sperăm ca în cel mai scurt timp să se interegreze în echipă și să contăm pe ea în concursurile de obiectiv. Simona va fi în echipă pentru Europene și pentru Mondiale. Nu știu încă în poziție”, a recunoscut antrenorul. Ana Maria Brânză, alături de care Simona Gherman a concurat în probele pe echipe de pe timpul junioratului, a susținut de la început revenirea colegei sale: „Ea va ajuta echipa, noi o vom ajuta să se integreze. S-au schimbat lucrurile în scrima mondială, dar Simona face față, nu este o problemă”.

Toți au accentuat cât de importantă este o revenire graduală. „Este bine că începem cu participarea la Campionatul Național, un concurs mediu ca nivel”, a conchis antrenorul Zidaru, despre o competiție care va fi extrem de specială pentru spadasina abia revenită în sportul profesionist. Fetița sa se va afla în tribune: „O să participe la primul meu concurs, la Campionatul Național. O să fie cel mai tânăr suporter din sală”, afirmă cu bucurie Simona Gherman.

Spadasina este dublă campioană mondială cu echipa, în 2010 și 2011. Simona Gherman mai are în plamares patru tiluri europene, trei cu echipa și una la individual, la Legnano (2012).

Articol și fotografii semnate de Cezara PARASCHIV

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Doliu național! S-a stins marele ANTRENOR al României. Legendă a sportului mondial
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×